Why the Devil wears Prada?

Aseara am cautat filmul “The Devil Wears Prada” pe DC, l-am gasit si l-am vazut. Sigur, filmat din sala (dar bine) si fara subtitrari (who needs them?!?!).
Nu am citit cartea dar mi-a placut filmul. Nu am fost un bun reviewer de filme insa:
- filmul este fun si nici nu simti cand se termina. Scene nice, dialoguri interesante, set-up foarte glam.
- Meryl Streep este Miranda sau “diavolul”. Joaca excelent si are acea atitudine glaciala si detasata pe care personajul real o are la prezentarile de moda si interviuri.
- Emily Blunt este “Emily”, prim asistenta a “Diavolului”. Este atat de genuine si atat de implicata in rol incat ma gandesc oare cum ar fi in viata reala.
- Andy Sachs/Anne Hathaway, de altfel personaj principal este sweet, nice dar usor fortata. De ce? Povestea reala e simpla: asistenta Annei WIntour de la Vogue, isi da demisia si scrie o carte de care toti am auzit. Fata asta pare asa sweet in film ca nu e veridica. Ca sa poti face fata unui astfel de dragon, you gotta show some balls, nu sa ai o fata prostuta si speriata. Poate asta a fost tot farmecul personajului in carte.
- Nigel/ Stanley Tucci, fashion director-ul revistei este mai uman, aducand un echilibru in tot haosul redactiei.
Mi-au atras atentia cateva replici:
- intr-o secventa in care “dragonul” face o analiza la rece a tinutei proaspetei asistente, fiindu-i atrasa atentia de un pulover albastru electric. Replica mi se pare 100% actuala si true ” You wear thet sweater because we put it in the magazine” (e textul aproximativ). Si aici apar eu hop tzop si spun: don’t eat the bullshit magazines sell to u! Credeti ca produsele sunt in revista pentru ca le-au incercat redactorii? Wow, uitati-va la paginile de publicitate si vedeti recomandarile. Si dupa aceea mai discutam.
- la cantina, Stanley Tucci comenteaza cand noua asistenta isi ia niste supa crema. Replica e geniala “You do know cellulite is the main ingredient in that?”. Well, intr-un cadru larg vedem ca toata lumea isi lua salata si atat.
In tot filmul vedem fete slabe moarte, toate dupa standarde de model, purtand haine glam, tocuri inalte. Exista si o anumita explicatie cum de-si permit: revista primeste sample-uri de genti, haine, shoezi (Manolo Blahnik – I’d die for a pair of shoes like that, chiar daca nu port tocuri) la care au acces fetele astfel incat standardele sa fie “high”.

Un material despre Anne Wintour in The New York Magazine pe care-l puteti gasi aici. Mi s-a parut interesant, e totusi o femeie care dicteaza trenduri pe care le vedem mai tarziu in garderoba noastra.