unde ne indreptam
- December 19th, 2011
- Posted in Uncategorized
- Write comment
Nu stiu oare cum sunt altii dar eu mi-am dat seama ca o atitudine detasata de realitatea inconjuratoare pare sa fie cheia succesului supravietuirii in Romania. Stiam acest lucru si inainte sa plec dar parca devine din ce in ce mai normala aceasta abordare acum. De fiecare data cand dau nas in nas cu mentalitatea romaneasca nu ma mai revolt. Mai exista niste urme fine dar sincera sa fiu, incerc sa-mi innabus pornirile revolutionare. Pentru ca mi-am dat seama ca nu mai are rost.
Tara asta este condamnata sa moara incet si sigur din cauza cetatenilor proprii. Treaba cu spiritul revolutinar, sangele de latin, Decebal si Traian, rezistenta comunista…ma lasati?!?!? Copiii din ziua de azi mai degraba se arunca dupa ultima gecuta de la H&M decat sa iasa in strada. Mai degraba indura umilintele grupului decat sa-si schimbe comportamentul de turma si sa isi aleaga un drum propriu.
Pentru unul dintre eseurile mele din primavara am facut un research legat de miscarile de protest online cu doua exemple principale: subcomandante Marcos si Greenpeace ca ONG. Ce am invatat si s-ar putea aplica la Romania e o teorie a lui Alberto Melucci legata de ce determina oamenii sa se alieze unei cauze si sa actioneze in acest sens. E un text lung in engleza dar exista o concluzie trista: noi ca popor nu avem niciun fel de tel sau cauza comuna cu care sa rezonam la nivel emotional si sa actionam in consecinta.
Singurul prieten englez pe care mi l-am facut in anul asta in UK mi-a zis azi : a inceput sa-ti fie teama de parerile tale si tu nu esti asa.
Pe buna dreptate.
Si chestia asta a generat un intreg discurs despre modul in care poporul asta se relationeaza la opiniile divergente pe care nu le inghite. Mai tineti minte postul despre pitzipoance? Sau cele despre Poneiul Roz? Stiti ca si acum am commenturi de amenintare pe care nu le-am publicat? Stiti la cate am dat delete?
Atata timp cat nu acceptam sa existe opinii divergente si sa ne sustinem propriile pareri prin argumente logice nu strigate de om caverna, nu avem noi, ca si popor, nicio sansa sa evoluam si, mai ales, sa schimbam societatea.
Feel free to comment.
Totusi are rost! Are rost pentru ca iti dai seama ca tu poti sa nu fii asa, ca totusi, cu straduinta, ii poti educa pe copiii tai sa nu fie exact ca tineretul superficial intalnit peste tot, din pacate. Sunt si oameni ca tine, destepti, cultivati, pe care iti este drag sa-i asculti, romani cu care te poti lauda, care studiaza, sunt un exemplu pentru altii si isi traiesc viata normal si frumos. Baiatul meu are sase ani si mi -a spus intr-o dupa masa ca este obosit si se duce la el in camera sa “se relaxeze”. Deja eu am dat ochii peste cap, convinsa ca voi auzi bubuituri si masinute lovite de pereti. Cum nu auzeam nimic, m-am dus dupa el: isi luase o carte si citea. Figura s-a repetata de mai multe ori, deci nu a fost o intamplare. Are profesori care ii duc pe toti la ” library” saptaminal, la Opera, a dat pina acum, in patru luni, 36 de examene, invata sapte ore pe zi, la scoala; toate astea i se par normale si ii plac. Intr – adevar are parolate si canalele de desene animate si tableta si pc-ul. Si i se pare normal. Pentru cei ca el, oameni normali si muncitori, este bine sa mai speram, sa o luam de la capat, sa ne plingem, sa ne dam cu capul de pereti, dar sa nu renuntam! Te pup chiar daca nu ne- am intalnit inca niciodata!
Multumesc mult de gandul bun si te felicit din toata inima pentru baiatul tau. Copii ca el ajung sa fie asa si pentru ca parintii au acea determinare de a-i ajuta sa fie corecti si muncitori. Scoala isi are aportul ei insa la un moment dat, daca dascalul nu mai e motivat, nici copiii nu mai sunt. Cu parere de rau sunt de foarte putin timp acasa si ma gandesc uneori ca nu s-a schimbat nimic in bine. Si vad acum cu alti ochi, mult mai duri, ceea ce se intampla pentru ca nu asa functioneaza o societate normala. Nu spun ca englezii sunt mai normali decat altii dar au fost multe situatii cand a respecta opinia altcuiva si a avea o discutie eleganta desi in termeni duri e un exercitiu de bun simt si democratie extraordinar. Am dat si peste nesimtiti si idioti dar pana la urma cu o floare nu se face primavara asa cum in orice padure sunt si uscaturi. Mai port speranta ca se mai poate salva ceva prin puterea exemplului propriu
Daca macar 10% am fi asa, cred ca in tara asta lucrurile ar sta altfel. In bine.
Mai degraba o negare a realitatii decat detasare. O negare care vine din frica de a iti asuma realitatea si a te responsabiliza.
Te contrazic. In cazul meu si a multor oameni de varsta mea poate este o supraresponsabilizare. Simtim ca totul e pe umerii nostri pentru ca suntem generatia care a prins si cum era inainte si cum e dupa si trebuie sa facem ceva. La varsta mea multi prieteni au copii, ei sunt ‘cica’ cei care tin tara, cladesc viitorul.
Suntem responsabili, ne platim impozitele, incercam cat putem sa facem lucrurile cu bun simt si implicare si cu respect pentru niste valori pe care ni le-au insuflat parintii si bunicii nostri.
So, unde e problema? Cred ca noi suntem prea putini ca sa schimbam cu adevarat ceva.