Traiesc, dragilor, traiesc. Ma ocup cu o disertatie rau ramasa in urma ca asa sunt eu, pe ultima suta de metri prestez genial. Macar imi place subiectul mult si scriu cu spor in unele momente. Ca acum, dar m-am gandit ca am abandonat miseleste blogul si ca ar fi cazul sa nu ma mai feresc de el.

In alta ordine de idei, sunt in tara unde lumea deplange moartea lui Amy Winehouse, asta dupa ce vineri un nebun a omorat peste 93 de oameni in Norvegia si dupa ce am aflat de ce sunt in prag de moarte peste 10 milioane de oameni in Somalia. De foame, maica. De foame. Ceva ce noi, nici in cele mai groaznice momente, nu ne dam seama cat de grav e. Sa nu ai de mancare si sa nu ai apa sa bei… Asa ca va rog sa ma scuzati ca nu ma las impresionata de moartea unui om care dupa ce a devenit faimos, a bagat alcool si droguri la greu. Pacat de voce, pacat de piesele scoase, nu era chiar orice pitzipoanca pop. Dar cand ajungi cu buna stiinta sa te omori putin cate putin asa, parca Dumnazau iti da ce meriti. Sigur, ca tot vorbim de divinitate as intreba si eu (suna a blafemie) unde or fi norii aia cu ploi in Somalia? Sau de ce nebunu’ a inceput sa traga? A zis de ce dar asa, de principiu, intrebam…

Acum ma intorc la ale mele. By the way, face UNICEF ceva cu copiii aia din Somalia? Aici e un sistem de donatii dar prin Ro se poate dona cumva? Un kil de orez, un bax de apa, un leu?

Astea sunt lucrurile care ne schimba viata si care ar trebui sa scoata la suprafata umanitatea noastra, crestinul si bunul samaritean din fiecare.

Vedeti ca in ultima vreme am postat mai rar si numai texte suparate. Pai unde sa refulez? Ca acasa toti ne-am plictisit de cate probleme apar, la munca tacem si ne vedem de treaba ca deja ce se intampla la nivel economic depaseste orice cosmar. Am fost la un party si am fost imbrancita de un bodyguard de 2 ori mai inalt si mai lat decat mine, am fost la Galati si m-am intors cu gresia si faianta pentru baie…Nimic interesant. Gatesc sambata si ma bucur de prieteni. Mama a fost mult mai ok pentru ca am stat un w/e intreg cu ea. Ne-am plimbat o gramada, am fost la Lacu Sarat unde nu mai fusesem de ani de zile. Nu, nu m-am bagat in mal, am stat si am observat oamenii din jur. A fost mult mai fun dar am tras o concluzie trista: multi copii si tineri grasi. Si nu e normal.

Eh…o sa spuneti ca m-am transformat intr-o pesimista. Ba nu. Eu  sunt optimista insa mult mai moderata decat inainte. Cred ca cea mai buna vorba in perioada asta este “seeing is believing”. Pana nu imi vad problemele rezolvate, nu mai cred.

Pe mine, cand ma apuca o durere, ma apuca, nu gluma. Azi trebuia sa ajung la un interviu. M-am bagat sa ma spal si, ghinion, nu am mai putut sa ma mai misc. Pornea durerea din spatele urechii, cobora pe omoplat si-mi tinea tot bratul drept. Bonus, o durere mirifica de cap, ca asa e frumos.

Am imbatranit, ma apuca durerile cand mi-e lumea mai draga. O fi de la frig, o fi de la dormitul prost, nu stiu. Cert e ca acum am pus in folosinta un elefant de plus, cumparat acum 2 ani de la Lisabona. Acest elefant contine un sac plin cu samburi de cirese. Sacul se incalzeste la microunde si se pune pe locul dureros. Nici nu stiti ce bine e. Dupa aia, trecem la tratamentul local cu Voltaren. Plus, un clasic Algocalmin nu strica nimanui.

Note to self: sa schimb perna si sa nu mai cred ca, daca a iesit un pic de soare, chiar a venit primavara si sa stau cu geamurile larg deschise

Nu mai vreau sa-mi cer scuze. Nu mai vreau sa fiu intr-un film prost, ca intr-un episod ratat din “Iarta-ma”. De cand ma stiu, cu oricine m-as certa, fie ca a fost sau nu vina mea, eu sunt cea care face pasul spre impacare. Mi-am cerut scuze si cand n-a fost nevoie. M-am dat peste cap sa nu mai fiu certata sau suparata cu persoana respectiva. Am vrut sa fiu Zen cu toti.

Pana acum. No more. Nu mai pot. Am obosit.

Ne-am certat sau ne-am indepartat, asta e. Nu mai fac niciun pas. Sunt foarte multi oameni carora nu le-am spus ce cred cu adevarat despre ei, in ideea ca se vor simti jigniti de adevarul mult prea gol.

Nu mi pot. De cand ma stiu, m-au educat ai mei sa fiu diplomata, sa fiu draguta, sa fiu Zen. Stiti ce am zis cand am ramas fara job? Ca ma voi descurca. Puteam sa fac un scandal mostru, sa fac o criza de isterie, sa fac urat. Dar eu am fumat 3 tigari, am baut o cola si am fost draguta.

Nu mai pot. Toata rezerva de Miss Nice s-a terminat. Asa ca, daca sunteti certati cu mine, fuck. Ori veniti la mine si va cereti scuze ori asta e. Eu nu mai misc niciun deget pentru ca ma consum degeaba pentru niste oameni care nu merita. M-am saturat sa vin cu inima si sufletul deschis catre oameni si ei sa ma calce in picioare pe motiv ca ei “pot”.

Sfarsit.

PS: da, e ca un film prost in care trebuie sa o arzi PRizdict tot timpul.

Statul vrea mai multe taxe de la noi pe drepturile de autor, se sta la coada pentru un vaccin hoax, cartiere intregi din Bucuresti au ramas in seara asta fara curent electric, se pare ca avem o pata de produs petrolier de vreun kilometru lungime pe Dunare, nebunii vor taxa pe fast food, la tv sunt programe jenante (noroc de Animal Planet), se trimit hartii de la ANAF fara sa-ti explice clar daca ai bani de dat sau de luat.

Ma duc sa ma uit la niste balene, e o terapie extraordinara. Ma ajuta sa ma detasez de spatiul carpato-danubiano-pontic.

I am so sick. It’s no swine flu, trust me, I don’t believe this pandemic shit. But I am sick and tomorrow I must travel. It’s a must, I have to leave Bucharest. You’ll see me packed with pills and hot tea.

This is the only thing I hate about winter. The flu. Nothing else.

Kisses.

ma doare stomacul….atat de tare….nu merge cu rennie sau ranitidina…mananc supa, ciorba, mancare gatita normala, fara grasimi aiurea si tot ma doare. noaptea ma rasucesc in pat parca sunt pe carbuni incinsi.

dati-mi un remediu natural. sa mananc iaurt cu bifidus si alte dracii? sa beau lapte? sa mananc mere padurete?

Vorbeam azi cu Adina de la HotCity si mi-am adus aminte de interviul pe care mi l-a luat acum un an.

A trecut un an si eu m-am lasat de scris. Dupa cum observati, scriu putin si despre shoezi, in mare parte. Uneori ma apuca dorul de comentarii si dispute dar totul pana la un anumit punct. In ultima vreme m-am concentrat pe ceea ce imi doresc eu sa construiesc in interior. Mi-au trecut multe prin fata ochilor si imi dau seama ca am pierdut. Nu mai fac poze, citesc pe fuga, nici la TrendHunter nu mai reusesc sa scriu. Pentru ca sunt acaparata de munca, sunt blocata in birou si acasa nu vreau decat sa dorm. Ceea ce denota o grava delasare, o abatare de la drumul meu, de la viata pe care mi-am dorit-o. Informatia e cel mai bun prieten al meu si arma mea. Ce te faci cand o ai acolo, in fata ta si nu poti sa o citesti?

Sunt disperata dupa informatie. Mi-am propus anul asta sa incep sa-mi rescriu ideile in carnet. Aveam acest bun obicei; scoteam carnetul oriunde si scriam astfel incat nicio idee sa nu se piarda si sa poata fie refolosita. Am un carnet cu schite de genti, cu indicatii de accesorii si de materiale. Ce-am rezolvat? Nada.

Aceasta delasare ma roade pe interior. Nu ma mai iubesc si asta e urmatorul pas catre dezastru. Ieri m-am urcat pe dulap si in efortul de a ma da jos de acolo, m-am lovit cu piciorul de coltul masinii de cusut. M-a “pedepsit” ca nu am mai desfacut-o de nu stiu cand. Ieri seara am sangerat de la julitura respectiva. Nu mi-am inchipuit ca o sa fac asa o rana si o vanataie. Si cum am reactionat? Am lasat-o asa de-am umplut canapeaua si scaunul de la birou de pete de sange. De ce nu ma mai iubesc? De ce nu mai am grija de mine? Am picioarele pline de vinisoare sparte. La 28 de ani. Si nu fac nimic sa rezolv acest lucru.

De ziua mea am facut un angajament. Nu ma tin de el decat doar 10%. Si mi-e rusine. Si am senzatia ca de cate ori imi spun “gata, de azi….” mai rau fac.

Nu sunt deprimata. Pur si simplu trebuie sa ma misc din coltul asta in care am fost impinsa si sa ies la lumina. Bicicleta o am cumparata de mai bine de 2 saptamani si inca n-am iesit cu ea. Shame, shame, shame. Nu m-am tuns si-mi sta parul ca o ciumafaie. Mi-am luat o oja noua de la OPI si ma dau numai in graba cu ea.

Azi e una din zilele cu “gata, de azi…” . Maine va spun cum a fost, mai ales ca trece Alex pe la mine si poate scoatem bicicleta  Si o sa scoatem de la naftalina si masina de cusut. Nu de alta, dar poate data viitoare ma ataca!!!

PS: ca sa ne mai inveselim, ieri la 11 dimineata ora NY pachetul cu shoezii mei au parasit Statele Unite ale Americii

M-am trezit brusc si nervoasa din somn azi dimineata, cu niste dureri de cap si cu palpitatii. Pentru ca am visat un proiect de pe urca caruia trag eu ponoasele deoarece unii si-au bagat picioarele. Ca asa e frumos, ultimul stinge lumina si duce gunoiul. O sa ziceti: esti nebuna, ai cosmaruri din cauza proiectelor?!?!!? Da.

Nu am simtul masurii si, cand mi-e rau, sa spun “stop”. Nu sa ajung la spital cu dureri de nu ma puteam ridica in pat. Some of you know ce s-a intamplat acum 3 ani.

Am  nevoie de viata mea inapoi.

Nu sunt Superman sa “save the day”.

Treaba asta cu normalitatea e foarte tricky. Normal este o chestiune extrem de relativa pentru ca implica raportarea la ceilalti. Insa daca nu vrei sa te raportezi la ceilalti, inseamna ca esti nebun aka nu esti normal?

Acum 10 min un barbat pe la 50 de ani, tragea cu nesat dintr-o sticla de Noroc de 1 litru. E apa minerala, isi spunea el in barba cat sa auzim toti din statie. Muie Dinamo, baa, o sa ajungeti in B! Un mos de colo: ba, la nebuni cu tine.

Freeze.

Ce vi se pare ciudat:

• dimineata un barbat de 50 de ani deja sa fie “afumat”. Cine l-a impins? Societatea? Necazurile? Lipsa de vlaga sa se lupte cu necazurile?
• un mos care l-a admonestat ca e nebun pentru ca omul vorbea singur intr-un loc public?
• ca urla “muie Dinamo” la 100 de metri de stadionul lor?

Ce m-a deranjat pe mine: toti din statie se uitau la el ca la un jaf. Bai oameni buni, sa mor eu, toti credeti ca suntem Sfantu Gheorghe in lupta cu problemele de zi cu zi? Eu m-am saturat sa ma lupt, sa ma zbat. Asa ca ignor. Asta ma face “de dus la nebuni”?

Am observat lucrul asta in atat de multe circumstante. Societatea ti-a trasat deja drumul: cresti, inveti, ai un job, te casatoresti, faci un copil, il cresti, iesi la pensie. Mori.

Si daca eu nu vreau sa-mi joc rolul perfect in societate? Cum ar fi sa-mi vand casa si sa ma mut dracu la tara sa cultiv rosii si porumb? Si sa ma culc noaptea rupta de munca dar cu creierul limpede? Nu am inteles treaba asta cu unchii si matusile mele care s-au mutat la tara. Cum sa lasi confortul din oras sa vii la tara, la cocina, la wc in curte????

Pai va spun eu: matusa-mea Gina e alta om de cand s-a  mutat la tara. E senina.E linistita, ea fiind mega colerica din fire.

Poate asta ar trebui sa fac si eu si sa va scriu cum mi-a fatat vaca sau cum mi-au inflorit ciresii.