Bai ce-mi place sa sufar. Mai precis, sa-mi produc suferinta. Nu va inchipuiti ca-mi tai venele, ma flagelez, oricum e de-ajuns sa nu fiu atenta pe unde calc prin casa, sa ma lovesc de ceva si sa ma invinetesc :)

Am prostul obicei de a pastra arhive pe mess. So watch out ce vorbiti cu mine pe mess ca eu pastrez. Sigur, nu pastrez toate prostiile de genul “ce rochie faina, sa-ti dau link”. Nu, discutiile alea dureroase sau pozitive, certuri sau impacari. Pe alea le pastrez si pe alea le citesc.

Stiti care a fost concluzia anului trecut? Am picat la “numaratoare”… din toate punctele de vedere. S-au intamplat atat de multe chestii nasoale. Ca in anul cand a murit tata. Un lucru nasol dupa un alt lucru nasol  sau buluc, fiindca asa e mai frumos sa se intample.

Pana la urma, stiti ce a fost misto din tot haosul asta? Ca fiindu-ti rau, vezi pentru cine contezi. Oamenii care fac niste gesturi aparent “mici” dar care ajuta enorm la starea de spirit.

Anul asta cica e mega bomba. Toate horoscoapele vuiesc “ce-o sa fie, mamaaaa, e anul tau!!!!!”. Eu nu mai cred in nimic. Ma bucur de orice nimic pe care mi-l permit, ma bucur de orice moment in care pot ajuta pe cineva, doar cu vorba ca material nu pot, ma bucur de serile de stat la tv sau cautand “how to in the kitchen” pe Youtube si cu bucataria mirosind demential (this is for a very special friend in my life, big love 4 her).

Nu ma mai plang. Nu ma mai panichez. Daca e sa-mi gasesc job, o sa-mi gasesc. Daca nu, I will survive. Si o sa ma revansez in prajituri si mancare buna si dragoste si vorbe bune si idei pentru oamenii care conteaza.

Blogul asta e pe post de terapie. Scriu ca sa ma linistesc. Inainte sa scriu post-ul asta, mi se umplusera ochii de lacrimi dar acum mi-e mult mai bine. Yupiii! :)