ganduri
- March 7th, 2006
- Posted in Uncategorized
- Write comment
vreau sa bag capul in perna si sa tip. sa simt cum imi vajaie vantul de la urechi, cum zapada scartaie sub placa, cum soarele face ca zapada sa sticleasca. vreau sa dau timpul inapoi si sa fie ca in sambata aia cand am coborat cu placa prin padure. vreau doar atat…habar nu am. doar inchid ochii si vad partia. senzatia de atunci nu e comparabila cu nimic, jur! pe partie sunt singura, sunt cu mine si cu fiecare bucatica din inima mea care tzipa de frica. da, imi este frica sa ma dau cu placa, mi-e frica de viteza, mi-e frica fiindca stiu cat de dureroase sunt cazaturile. insa de fiecare data cand am cazut si m-am lovit, nu mi-a fost teama ca am patit ceva…mi-a fost teama ca nu ma mai pot da. e mult prea tare senzatia de pe partie! simt cum imi pierd mintile cand cobor. asta e singura pasiune pe care o simt cu fiecare nerv. pe locul 2 vine muzica. de fapt, locul 2 este tiga si pe 3 este restul muzicii.
mi-e rusine ca am fost bolnava sau prea preocupata de problemele mele si n-am ajuns anul asta la munte. si s-a vazut. am fost bolnava, deprimata, slaba, m-am ingrasat. din acea sambata m-am indragostit iremediabil de placa. si mi-am tradat dragostea anul asta. o gramada comenteaza ca nu ma duc pe Carp dar…calm…de ce sa-mi rup mainile si dupa aia sa nu ma mai dau 2 luni? am patit-o cu o mana, acum sufar ca nu am avut grija de ea dar nu mai conteaza. neuronii clar nu mai sunt ok de cand am dat cu capul de gheata but who cares?!!??!
Afisul de mai sus este de la “First Descent”. . Official website si trailer aici
Nici nu stiu de ce iti citesc blogul, imi face rau. N-am mai vazut o partie din ianuarie, de atunci ma inchid zilnic intentionat in biblioteci sau visez cu ochii deschisi la servici, consolandu-ma ca macar nu am partii sute de kilometri imprejur. Mai greu e cand ajung seara acasa si-mi vad placa sprijinita de perete si bootii pe dulap, si imi amintesc cat de mult am suferit in penultima zi cand m-am dat anul asta cand mi-am zgariat placa pana la core intr-o stanca ascunsa in powder si cum chiuiam in ziua urmatoare in snowpark. Pana iarna viitoare “bye bye sweet board”, o sa ma gandesc la tine cand o sa ma uit la The Shaun White Album sau la Lost in Transition… Si promit ca la toamna primesti legaturi noi
)
In concluzie, da, blogul tau imi face rau. Imi atinge o coarda sensibila
Dar nu promit ca n-o sa-l mai citesc.
hehhe, eu sunt depresiva cand e vorba de placa si zapada. imi place iarna numai la munte. la oras inseamna sa ma imbolnavesc, sa sufar din cauza racelilor. Pe placa sunt alt om…adica e genul ala de experienta de descoperire a sinelui. Esti pus face to face cu propriile temeri si nu ai ce sa faci decat sa ti le infrunti sau sa pornesti lash tarand placa dupa tine. eu mi le-am infruntat si sincer am devenit alt om dupa asta. Altfel reactionez. LA ce cazaturi am tras si cum plangeam de durere si ma ridicam si urcam iar… mi se face pielea de gaina cand ma gandesc la fiecare coborare facuta.
eu mi-am dat placa iarna trecuta. Trebuie sa-mi iau placa si leg noi vara asta. As alege intre Nitro sau Palmer. But I’ll see. Bootsi ii am Burton si sunt super buni. N-am de ce sa-i schimb. cred ca ma mai dau o iarna fara probleme.
PS: Read my blog. it’s nice to know ca cineva citeste ce imi trasneste mintea. Am vrut blogul asta sa fie un bloc notes virtual. Mai nasol e ca imi vin idei in metrou si e penibil sa scot caietul sa le scriu