despre Toma again

Exista momente cand ajungi in fundul gropii din disperare sau dezamagire. Exista momente cand ajungi in cer de fericire, self accomplishment sau pur si simplu speranta. Ce e la mijloc se numeste viata de zi cu zi.
In ultimele 2 saptamani l-am urmarit pe Toma cu sufletul la gura. Stiti ca eu ma implic si ma emotionez si as fi in stare sa sustin si echipa de bob a Jamaicai (kiddin).
Toma a facut un lucru extraordinar. Nu e vorba de performanta fizica cu adevarat notabila ci de cea de ordin emotional. Toma a avut un moral tare ca piatra. Sunt sigura ca a trecut si pe culmile diperarii si in culmea fericirii (ce coincidenta ciudata de expresii – de ce ar fi mai multe culmi ale disperarii si doar una a fericirii?). Pe langa rezistenta fizica de invidiat, modul sau de a gandi si sprijinul pe care l-a primit de la coechipierul sau Razvan l-au ajutat sa mearga inainte. Ma minunez si ma gandesc ce oameni extraordinari exista in lumea asta. Ce lucruri simple pot face si pot misca si muntii din cauza asta. Poate sunt exagerata; stiu doar ca 2 saptamani sub cerul liber, urcand si coborand, singur o mare parte, pot schimba un om. Orice astfel de incercare te schimba. Si eu stiu ca in bine. Sper ca anul viitor Toma sa fie din nou printre primii.
Discutam despre ce atentie a acordat presa performantei lui Toma. Suntem o tara de tzatze, uitandu-ne tot timpul dupa capra vecinului. Stirile de la ora 5 aduc rating si revistele de scandal. Shame, shame, shame!
E pacat ca o astfel de performanta sa treaca fara sa fie impartasita; sunt multi care au nevoie de un astfel de exemplu ca sa-si dea seama ca ceea ce fac e bine.
Poza via Red Bull XAlps