Barcelona episode 1

So, cum toti prietenii, fellow bloggers si colegi de la munca (care mi-au descoperit blogul) ma intreaba “kum fu?”, m-am apucat de scris.
Am plecat intr-o frumaosa dupa-amiaza de 30 dec 2006. Pentru ca prietenul care ne-a dus la aeroport ne-a zis ca ajungem in 30 min, pe cuvantul lui, ne-am “facut” cu o ora de stat prin casa, cu bagajele facute, pregatiti si imbracati. Si ce ne-am zis noi “hai sa vedem un episod din “LOST” ca tot zburam cu avionul”. O idee foarte proasta.
Ajunsi in aeroport, ne-am intalnit cu o amica care incerca sa plece atunci la Amsterdam. 600 Eur biletul. Nice! N-a plecat
Am trecut de check in (by the way, hartiile pe care se printeaza pass-urile la Otopeni sunt foarte misto – aia la Barcelona zici ca au hartie de impachetat salamul), vamesii au facut glume stupide, tipic romanesti (catre scumpa “unde ai ascuns pistolul?”) si am ajuns in duty free. Sarac, urat si trist. Ne-am asezat sa bem un Sprite si o cafea pe care am dat 5 Euro, mica si proasta. Again, inca eram in Romania. Vis a vis DJ Pedro cu care ne-am si intors in avion. Se ducea la Ibiza unde e a pus muzica de anul nou la DC10.
Ne-am urcat in avion – frig, urat si trist. Am simtit pana am decolat ca suntem in Romania – pana si pista are gropi, ma-sa!
Pana la Amsterdam am trecut prin multe goluri de aer, o furtuna de zapada, ploaie. Eu n-am stat la geam dar scumpa a avut ceva emotii pana am aterizat. Cum n-am fost ever la Amsterdam, am facut niste super ochi la cat de mare e aeroportul si cat de fain se vad orasul si canalele.
Prea mult timp de holbat n-am avut pentru ca am avut escala 40 min si n-am facut decat sa alergam sa ne gasim poarta de unde plecam. Poarta pe care am gasit-o (cum zicea si Gabi, orice prost se descurca la aeroport in Amsterdam) insa la care am stat 20 min la coada.
In avion a fost fun: o gramada de olandezi, niste pusti, care plecau la party la Barca, multi amerindieni (am aflat ulterior ca sunt foarte multi in Spania si ca au prioritate cand cer azil in Spania; cred si eu la cate au patit de pe urma conchistadorilor dar tot nu compenseaza), multe cupluri de spanioli cu copii mici chinezi (tot dupa aia ne-am povestit mama lui M ca natalitatea e foarte scazuta in Spania si ca se infiaza multi copii din China si Africa)
La aterizare la Barcelona, surpriza de proportii: pilotul a ratat ceva culoar si a aterizat super brusc. Eu aveam nasul infundat, o chestie total gresita cand zbori. M-au luat niste dureri crunte de cap, parca cineva imi taia creierul felii. Nu aveam aer, ma sufocam de durere si ma dadusera lacrimile. Tipul de langa mine s-a super panicat, imi tot intindea bomboane mentolate ca sa-mi desfund nasul, eu ii faceam semn sa ma lase, scumpa ma tinea de mana, vecinii de culoar se uitau dubios. So, aterizare cu show. Asa l-am inteles pe Dan Electrician de ce uraste avioanele.
La Barca am stat la bagaje, ni le-am luat si am iesit. Like “ieshit” din aeroport, fara vama, fara intrebat de unde suntem si in ce scop venim in Spania. Cititi posturile anterioare cu panica mea ca nu am cazare&stuff si ca imi ratez vacanta asa.
Am plecat de la aeroport. Am mers 120 km in afara Barcelonei. La Cambrils, o statiune pe malul Mediteranei. Absolut superb ziua; noaptea zici ca au dat cu bomba. Nu e nimeni.
Episodul 2 cu Cambrils urmeaza. Stay tuned.