Au gasit-o pe Elodia?

Tara asta e facuta pentru telenovele, zvonuri, sushanele, combinatii si gainarii. Ma jur!

Sunt lucruri pe care le-am facut si nu mi-e rusine. Nu regret ca le-am facut. As fi regretat mai mult daca nu le faceam. Trec printr-o perioada de reevaluare care a fost intr-un fel sau altul determinata de moartea lui tata acum 2 luni. Ieri s-au implinit 2 luni. Maine e joi si la pranz o sa mi se puna un nod in gat asteptand sa sune mama sa-mi spuna ceva. Nu mi-am inchipuit ever ca o sa-mi spuna ca a murit tata. Ma gandeam la bunica fiindca a trecut prin multe accidente vasculare, nu-si aduce aminte de multe, ma mir ca-si aduce aminte de noi.

Insa it’s time to move on. O sa fiu alaturi de mama, de bro si o sa fie bine. E grea sarcina de adult responsabil cand acasa nu vreau sa fiu decat un kid de 6 ani care sa nu aiba nicio problema. Acasa e bula mea de sapun din care totul e frumos si verde si planeta nu moare si oamenii nu sunt nesimtiti.

Viata asta de vis nu exista.

Incerc macar sa fac tot ce pot sa fie bine in jur, sa pot pune capul linistita pe perna seara si sa ma gandesc doar “Doamne, iti multumesc pentru tot ce mi se intampla bun si ca imi dai curaj sa merg mai departe”.

Desi imi pun uneori niste intrebari fara raspuns legate de Dumnezeu, viata de apoi, religie, seara tot speranta asta oarba intr-o putere superioara ma pune pe picioare. Si ma mai pun pe picioare dragostea pe care o avem me&my boyfriend si ca suntem bine si ca luptam pentru fiecare miligram de lucruri bune, care ma intelege la cat de haos sunt si moody si cu idei demente si imposibile. Daca as fi fost creativ, l-as fi turbat. Desi si acum il turbez destul
Sunt fericita ca macar mama mai e langa mine si ca little bro sse linisteste si incearca sa mearga mai departe si sa se tina de Medicina ca sa fie un doctor super sa ma salveze pe mine cand mi se mai face rau. Asa cum m-a salvat tata de cate ori faceam crize de astm si ma cara in spate fuga la spital si statea in garda cu mine sa vada ca sunt ok.
Si le multumesc prietenilor pe care ii am si celor care nu mai sunt cu mine si celor care mi-au schimbat viata cand au plecat dintre noi. Am pierdut multi oameni si multe din ceea ce fac acum se datoreaza sperantei pe care mi-au dat-o ei.

Nu stiu daca v-am povestit de fostul meu coleg de banca, Daniel. A murit in vacanta din clasa a 11a. L-am sunat fix cu o zi inainte sa se intample. Stiam ca se intampla ceva. Trebuia sa ne vedem in ziua aia insa el s-a dus cu barca pe lac la inotat. El, care nu stia sa innoate. Cand m-au sunat sa vin la priveghi, n-am putut. Cand am fost la cimitir, am cazut si maica-mea s-a socat la cat de rau mi-a fost. Pana si tata s-a speriat atunci si a vrut sa cheme salvarea. De cate ori trece trenul de Galati pe langa cimitirul unde e ingropat Daniel, ma gandesc ce noroc am si cate n-a putut sa faca el si ca n-ar trebui sa ma plang atata fiindca am o viata incredibila.

Acum 2 ani am zis ca trebuie sa schimb ceva. M-am imbolnavit, m-am ingrasat. Acum imi revin. Imi revin in bine. Mai sunt lucruri de rezolvat insa o sa fie ok.

Speranta nu moare niciodata.

Pur si simplu iubesc trackurile astea doua.

Interpol – NARC

the Fratellis – Whistle for the Choir

[youtube EUaYsAHwnxc]

[youtube Q5fpsln6cUg]

Intr-un editorial de astazi, gasit pe Hotnews, Claudiu Saftoiu prezinta clar dar argumentat cele 7 pacate capitale de care se face vinovat atat cetateanul de rand cat si politicienii.

Pe scurt:

• bascalios
• radicalizat
• autist (politic si social)
• duplicitar
• fudul
• bagaret
• flecar

Intreg articolul aici. Trist dar atat de adevarat.

Astazi o sa va recomand un intreg album. E ultimul album al celor de la Beastie Boys, lansat in vara.

Suna incredibil de bine, sunt piese instrumentale, cu beat in spate….eun album despre care eu nu am ce sa povestesc in cuvinte. Suna asa fain, atat de actual insa so classy.

2 clipuri de pe Youtube

[youtube zHw4AnSgeqM]

[youtube L8uQXtpUxok]

Azi mi-am dat demisia. Da, am facut acest pas. Stiti ca trebuia sa-l fac. Ma stiti cum sunt la job si cum reactionez si cum ma duc sa-mi dau sufletul pentru echipa si proiectele mele.

Well, cum altii nu apreciaza, mi-am luat inima in dinti si am incercat. Unii m-au lasat cu ochii in soare, unii m-au dorit nespus, altii au vazut ce am nevoie si ne-am inteles excelent.

Am cautat o echipa si sper sa o fi gasit. The Golden team care eram odata cu Petrica, Ghica si Fanica. Super baieti, super creativi.

Am schimbat locul blogului, am schimbat locul de munca, incerc sa-mi schimb acum si stilul de viata.

S-au schimbat prea multe in ultimele 2 luni ca sa raman atat de indiferenta.

Ieri la 11 ziua cautam prin cartierul Pajura, parcul Pajura. Aflat desigur in spatele Pietei Pajura

Agentia de Monitorizare a Presei a pus mana si a chemat ajutoare sa planteze niste copacei, parte din campania “Nu taia padurea ca-n codru”. Blogul lor este Padurea e in pom.

Am fost niste omuleti din 2 agentii, niste copii dar si niste vedete (primarul Chiliman, Elena Basescu extremely ungly, Boureanu si Valentina Pelinel, foarte frumoasa de altfel, Bucurenci cu shoezii lui Emporio Armani care a muncit pretty serious la sapat, bravo). Clar, prilej de facut poze la presa, dat interviuri la radio si la tv.

Noi am pus pe harlet si am plantat cativa copacei. Sigur, in echipa. Organizarea facuta de ADP a fost jalnica: eram mai multi oameni decat harlete dar ne-am descurcat.

Acitunea civica a ridicat 2 intrebari:

1. de ce plantam copaci tocmai in Pajura una din zonele serios inverzite din Bucuresti
2. de ce plantam in Pajura copaci tocmai in zonele cu cei mai multi copaci?

Carcotasi mai suntem

Ziua am incheiat-o glorios la o bere si o supa si discutii cu  prieteni si cunoscuti cu care am dat la lopata.

Priviti acest cizme. Pe net, comandate de pe Eastbay costa aproximativ 420 Ron, cu tot cu transport.
La Timberland in centru costa 1000 Ron, acelasi model, doar pe maro.
Imi explicati si mie care este motivatia unui astfel de pret, in afara de lacomie si nesimtire?

Preze, scandal, discutii, flori si rasete, cifre, topuri si voturi, declaratii in exclusivitate, scandal si mocirla damboviteana. Ma simt la birou ca la OTV. Am invins!

Este strigator la cer cum ma pot ruga de un ilustrator sa-mi desenez un kkt de layout deja facut de un art intr-o maniera mai speciala (ca sa nu mai spun ca nu e treaba mea sa fac brief de ilustrator cu detalii despre cadre, prim planuri, pozitii , umbre si stuff like that; cum zice un coleg: om ca tine gasesti mai greu si de-asta astia se sperie)
Ma rog de el ca la icoana Maicii Domnului desi isi ia o carca de bani pentru un nenorocit de desen.
Bei, pai daca stiam ca e asa, stateam si desenam de-mi sareau ochii in liceu ca se pot face bani din arta!!!!
Fir-ar mama voastra de figuranti!
PS: in astfel de situatii extreme, imi dau seama ca ale mele creioane isi gasesc utilitatea. Eu nu inteleg de ce nu ma motivez indeajuns de mult cat sa ma reapuc de desen si de scris cartea aia. Am scris schitele de capitole insa restul…..De ce nu pot sa ma dedic doar lucrurilor pe care EU vreau sa le fac? ce-i asa de greu sa fii egoist? Altii cum pot? Cum pot sa se gandeasca la starea lor de bine si sa li se rupa de cei din jur?
Mama, de ce m-am nascut acum? De ce sunt fata si nu sunt baiat? pai eram mai happy sa fiu haiduc acum 200 de ani decat geek si sora lui Google acum!
PS2: azi s-au uitat niste dubiosi urat la mine, ca citeam o carte jerpelita de Sartre. Cred ca se uitau urat ca e cartea jerpelita, ca ma indoiesc amarnic sa fi stiut cine e Sartre.