Cu o noapte inainte de ziua X, m-am foit si m-am rasucit ca pestele pe uscat. Aveam stres ca trebuia sa termin o preznetare la care mai aveam vreo 5 slide-uri de scris plus ca zburatul cu avionul, desi imi place cand sunt treaza, noaptea imi da atacuri de panica. Precum o floare, am terminat prezentarea, am facut ultimul check up la bagaje, bani si acte, am shmotocit pisica si-a venit sa ne ia un prieten de-al nostru. Desi haos si nebunie pe strazi, am ajuns in fix o ora la aeroport, din Dristor plecand in miezul zilei. I know, incredibil!
Am facut check in-ul, baiatul de la vama suepr ok, zambaret, cu voie buna, mi-a urat drum bun si-am ajuns in zona verde. Cu mare strangere de inima am dat 110.000 pe un can de Sprite. Da, mi-am jurat sa nu mai le platesc hotilor alora din aeroport atatia bani insa muream de sete si apa de la chiuveta n-am mai baut de mult timp. La baie, ca-n Romania. Mi-a trecut prin zona capului una bucata gandac rosu de bucataria de mi-a trecut tot cheful.
In avion, my favourite flying company, KLM. Un steward superb. Blond, cu muschi, cu niste ochi albastri geniali. Cum am stat langa geam si in coada avionului, am multe poze cu nori. O sa pun pozele pe Flickr si dau si linkuri.
La Amsterdam, am avut una bucata emotie. Foarte siguri pe noi, am stat la shopping in duty free, la holbat prin diverse locuri. Ajunsi la poarta, surpriza, sa schimbase. Sigur, tot in aceeasi zona insa panica! Unde e poarta?!!? Am ajuns cu 20 min inainte de plecare avionului, printre ultimii de altfel. Dar l-am prins.
Zburatul ziua este incredibil pentru nebunii ca mine. Desi am zburat la 11.000 de metri, m-am holbat tot timpul pe geam. Munti, orase, ocean, coastra, vapoare, le-am vazut pe toate. Cred ca daca ma concentram, vedeam si izmele alora de la balcon. Kiddin.
Aeroportul din Lisabona e o chestie cu piste in zona noua a orasului. Ca sa aterizezi faci un tur al intregului estuar al raului Tejo si dupa aia zbori razant pe deasupra blocurilor. Not very fun cred pentru cei din jur dar s-au obisnuit. De pe pista pana in aeroport am mers cu autobuzul. Din exterior aeroportul pare o gara insa in interior e ok. Dupa jumatate de ora de stat la bagaje, cu emotii, cu un grup de skateri din Olanda langa mine care se hlizeau cum ma intindeam sa vad cand imi apar valizele, le-am luat si am plecat spre oficiul de turism. Pornita sa iau un voucher de taxi sa nu ne faca aia de bani. Relax, mi-a zis gagica de acolo. Luati unul din fata aeroportului de la plecari ca aia sunt ok. Daca luati voucher de la mine va costa 18 euro o cursa pe care o rezolvati cu 10 euro cu conditia sa fie taxiul ok. Pana la hotel ne-a costat 7 euro
Hotelul e de 2 stele. Pozele nu par cine stie ce. Mi-am zis ca totusi n-o sa fie extradordinar. Well, desi are preturi de 2 stele, arat de 3. Super curat, poate cam mici camerele insa ingrijit si pus la punct. Venea doamna in fiecare zi la pranz, facea curat in toata camera, ne schimba asternuturile, facea patul, schimba tot in baie de la prosop la sapun. Vederea era superba – am stat la etajul 5 si dimineata din baie vedeai cum rasare soarele din spatele castelului Sao Jorge.
Dupa ce-am lasat bagaje&stuff, am iesit la plimbare si mancare. Am stat pe o strada destul de aglomerata cu terase insa din fericire la ora la care ne culcam noi, se inchideau terasele. Toata perioada am mancat precum un porc pe la 10-11 noaptea insa faptul ca am bagat peste si pui m-a ajutat sa ma intorc home cu aceleasi 54 de kg.
Fix langa noi, ne-a recomandat domnul Manuel de la receptie una bucata bodega care facea multe chestii pe jaratec, fiind faimosi pentru puiul lor. Well, a fost cel mai bun pui pe care l-am mancat ever. Nu stiu cu ce il dadeau inainte sa-l puna pe jaratec (de lemn!) insa era fraged si bun si cu gust de pui de curte, nu de hipermarket.
Am mancat, am baut bere, ne-am mai foit pe acolo si am bagat somn. De mentionat ca langa hotel era una bucata teatru de comedie unde am prins si o premiera (Sunetul muzicii) cu lume ca la balamuc iar vis a vis era Coliseu dos Recreios unde au cantat Arctic Monkeys acum vreo 2 luni. Tocmai in perioada in care am stat noi nu aveau niciun concert programat.
This was day 1. Stati ca mai urmeaza.
Da, da si pozele.

M-am intors. Vreau inapoi la briza oceanului si la 23 de grade.
Vreau sa-mi fie frig seara si sa-mi doresc sa-mi fi luat un hanorac mai gros.
Vreau sa ma trezesc dimineata si sa vad de la balconul de la baie castelul Sao Jorge.

Pe scurt:

• avem un net cafe unde stam si dam jos pozele; baietii de la net cafe sunt varza, ai nostri sparg site-urile Pentagonului
• vreme excelenta!
• mancare faina
• am mers mult si ma doare un genunchi
• am fost sa vedem cel mai vestic punct al Europei si era sa ne ia vantul pe sus, azi mergem iar la ocean
• hotelul unde stam are pret de 2 stele si arata de 3, even more
• am facut un pic de shopping
• nu am gasit niciun magazin cu placi de snowboard sau de skate; alea pe care le-am gasit au numa haine si pantofi
• este foarte frig la ocean deci no surfing for me!
• am multe de povestit; deja am 2 giga de poze si mai avem 2 zile de stat aici plus Amsterdam
• am fost la Kubik Lisboa si a fost tare; povestim si bag poze

Va las. tre sa scriem niste CD-uri.

Am plecat. See u joia viitoare!
Kisses!

Vorbind cu Toma, eu constiincioasa luand notite.
Multumim fetele de la Red Bull! (halal pregatire, mi-au murit bateriile la aparatul foto)

Nu mi se intampla sa am emotii cand ma intalnesc cu oamenii in general. Am emotii cand merg la interviuri, prima zi la un job nou, cand am un deadline sau o prezentare…emotii clasice de zi cu zi….
Azi insa mi-au tremurat picioarele cand am urcat cu liftul la Red Bull Romania sa-l intalnesc pe Toma Coconea. Da, al nostru Toma Coconea, ocupant al locului 2 la Red Bull XAlps.
Nici in vis nu-mi inchipuiam sa ajung sa-l cunosc. Cand am intrat la Red Bull in birou si l-am vazut, am ramas stana de piatra. O sa spuneti ca m-am comportat ca un groupie insa…
Am vorbit mai bine de 2 ore despre o mie de lucruri pe care mi le-am notat desigur dar la un moment dat nu am mai reusit sa scriu nimic. M-am oprit si l-am ascultat.
Sa va redau pe scurt despre ce-am vorbit:

• nu a mancat spanac si oua cand era mic, nu are un regim de viata super ordonat (desi azi dimineata a iesit sa alerge)
• puterea de a merge mai departe la XAlps a fost gandirea pozitiva si suportul prietenilor
• cum se schimba vremea din cauza incalzirii globale si cum il afecteaza pentru ca la urmatorul XAlps va fi mai mica proportia zbor versus mers
• cum pe drum tatal fostului campion XAlps Henny Kaspar s-a intalnit cu el, l-a imbarbatat si i-a adus ciocolata
• cum tot felul de suporteri treceau dintr-o tara in alta sa-l intalneasca si sa-l sustina
• cum un grup de francezi au venit sa le recomande rute mai bune
• cum a mers si l-au ajutat shoezii Asics cu perne de gel
• cat de greu a fost startul de anul asta si cum a reusit sa se convinga sa mearga mai departe; vremea nu parea buna si a coborat muntele de la start pe jos; dupa 3 ore ceilalti isi luau zborul…un munte de 20 min de zbor l-a urcat in 3 ore si l-a demoralizat…dar a reusit sa mearga mai departe
• cum s-a intalnit cu capre negre si cu multe marmote super prietenoase (care te “fluiera”)
• cum la editia trecuta a ramas blocat pe munte noaptea, de frig s-a “imbracat” in parapanta si ca sa ramana treaz si sa nu intre in hipotermie, si-a spart capul; la rasarit a pornit la drum si s-a intalnit cu o familie de mitreti pe care i-a speriat tipand la ei
• mi-a povestit de momentele de tensiune cand Razvan pica de oboseala si-l trimitea “30 de km nu vreau sa te vad, du-te sa dormi”
• cum lupta cu durerea este continua; corpul insa asculta de minte; daca iti convingi corpul ca durerea nu exista, ranile nu te mai afecteaza
• Razvan coechipierul lui gateste “ok” (aici a ras ))))
• nu e usor sa fii acceptat la XAlps; trebuie sa demonstrezi ca ai experienta si ca este pregatit pentru o astfel de competitie dura; muschii nu conteaza; rezistenta fizica si puterea emotionala sunt atu-urile
• numai simplu fapt ca esti acceptat in competitie este o mare realizare, mai ales ca discutam ca romanii au o problema” daca nu e locul 1, degeaba”
• mi-a povesit de scoala de zbor pe care o are impreuna cu un prieten neamt si cum neamtul a ajuns sa faca scoala de parapanta in Romania, lasand tot ce avea in Germania
• echipa Red Bull chiar i-a dat aripi

Zborul e viata lui. Am vorbit mult. Se vede din privire, din glas, cum traieste pentru zbor si pentru parapanta. Radea si povestea cum simte bucuria zborului prin elevii lui cu care zboara in tandem. La XAlps era atat de fericit ca zboara ca nici nu s-a uitat in sus sa vada culoarea parapantei. A fost greu, cu tot felul de incidente pe drum. Insa puterea sufleteasca a fost motorul intregii aventuri.
Este modest si decent. Este genul de om pe care n-ai reusi sa-l enervezi nicodata dar care n-ar sta niciodata la un birou intr-o jungla de beton. Viata lui e pe munte si in aer.
Sper ca ceea ce face si ce-a reusit sa faca deja, sa fie un exemplu de urmat.
Un exemplu sa mergem cu totii mai departe, sa iesim din patratul nostru de beton si sa vedem cerul.
Multumesc fetelor de la Red Bull ca m-au chemat sa vorbesc cu Toma! U made my day!

PS: Da, e in exclusivitate )))))))