Daca va puteti inchipui cat de rau ma simt si ma doare corpul foarte aiurea. Parca m-as desface in bucati.
Am sansa sa fac ceva ce-mi place insa nu voi mai avea timp liber deloc. Ce sa mai spun de vacante…timpul cu scumpa care e asa scurt si acum…ai mei i-as vedea si mai rar…prietenii si mai si…sa nu vprbim de blog, de Bubble project sau alte proiecte. Si sa nu ne aducem amite de cartea care vreau s-o scriu.
Sunt foarte confuza.
Ma gandeam ca m-am rugat sa dau peste o asemenea sansa si acum manii Divinitatea si vreau sa o refuz. Doamne, da-mi minte!

Intrebare de la un coleg: “Tu erai la 3.50 la Universitate sambata noaptea?”
OMG, help!

Am inceput excelent:
- Boo mi-a facut o scurta caracterizare here si m-am emotionat
- am inceput iar sa iau Rhodiolin. Mai multe info despre Rhodiola, planta pe care o mananca si renii lui Mos Craciun (kiddin) aici
- cred ca voi consulta un nutritionist pentru ca dietele de pana acum au dat gres. Faza cu infometarea nu merge.
- mi-a venit o idee dar nu stiu daca exista serviciul: sa bage Vodafone un serviciu gen te loghezi cu un super secure user si iti trimiti SMS-urile de pe net (pt aia care sunt lenesi sa scrie pe tel). Costul SMS-urilor sa ti se adauge pe factura curenta. Cum ar fi? E un fel de extension al servicului dinainte cu SMS-uri for free pe care Vodafone l-a scos de pe site. O sa caut sa vad daca Vodafone are un astfel de serviciu. Leneaaaa! (e pt coelgul meu din stanga care m-a intrebat si mi-a venit ideea)
- tocmai beau o cana de lapte cu gheata si cu un plic de 3in1. Imi aduc aminte ca 3in1 era “drgoul” oficial dintr-un trust media. Cafea for free nus e dadea asa ca un 3in1 era scaparea.
- o alta idee:
Shoez Audience Meeting Point aka Shoes AMP (e un termen din BTL)
Duminica noaptea asta am visat, dupa ce ne-am intors de la Kid Loco. Aveam un shop mic pe langa Teatrul National, ca o cafenea, cu terasa cu gazon si bancute si faceam meetinguri si terapie prin shoezi. Erau:
- shoes fashionistas care stabileau punti de comunicare cu pantofii lor Jimmy Choo
- obsedate care aveau asa multi pantofi ca nu ii mai cunosteau si stateau pe gazon si le aratau “shoezilor” cum e iarba verde in loc de asfalt incins
- oameni cu probleme de comunicare care veneau sa ia legatura cu alti oameni prin intermediul shoesilor
- “urbani” care uitasera cum e sa te opresti, sa te descalti si sa simti iarba vede printre degetele de la picioare
- workoholici care isi scoteau shoezii si in afara biroului
Let’s make a shoes party! Pe bune!
PS: prima poza sunt shoezi Manolo Blahnik de 3000 usd

Am reusit sa fac 2 poze la Kid Loco ieri, asta si pentru ca nu mi-am luat inca un card de memorie.
Parerea mea: kinda dissapointing. Adica seturile si albumele lui sunt lucrate, sunt mai chill pe cand aseara doar prima jumatate de ora a fost tare. Dupa aia a alunecat intr-o balearic house daca pot sa-l incadrez acolo, de stat pe plaja dupa o noapte de rupere la club, pe la 11 dimineata, cu un cocktail in mana.
In continuarea ANDY SMITH ramane cel mai tare party de acest gen din Ro.
Well, il asteptam pe Shadow cu maxim interes
(I have to practive more la faza cu fotografiile la club)

Nu vi se oare ca pisica asta are ceva ivil in ea si cand vrea sa para nice?

Am tot trecut pe langa acest parculet de o gramada de ori in Cotroceni. E aproape de Ceainarie, pe Eroii Sanitari. Sunt cateva blocuri de 3 etaje si o mare curte intre ele. Daca treci pe strada, vezi un gard de sarma ghimpata ruginita. Nu stiu daca s-au jucat copii pe acolo vreodata…E parasir, in paragina si neingrijit. O singura portiune (ultima poza) este ingrijita si plina de flori. It’s liek a secret garden de care nu-ti dai seama ca treci pe langa ea.

Atata m-am invartit ca nu am facut mai nimic cu “The Bubble Project”. Ei, cum am auzit ca lumea e willing sa se bage, propun sa ne vedem maine seara sau sambata la o bere. Dati mail la urbandelice [at] gmail [dot]com
Poate ne vedem prin centru la vreo terasa si punem tara la cale

Cele mai tari joburi le-am avut in media.

Stupoare! Citesc in noul Campaign ca noul redactor sef este Gabriela Zavaleanu. Who is this woman? Well, Google knows si am aflat ca a fost redactorul sef de la JOY, lansat acum 2 ani in Romania.
Sincer, eu cred ca nu mai cumpar aceasta revista (ok, imi recunosc pacatul: citesc Cosmo). Primul numar din Cosmo l-am luat in clasa a 12a. Era al doilea numar aparut din revista in Romania. De atunci nu am ratat nici un numar.
Acum insa sunt in dubii. Pentru ca fostul redactor sef, Elena Francisc, era un om extraordinar, cu o charisma incredibila. M-a ajutat la un moment dat foarte mult, ea fiind psiholog. Nici nu stiti cat de bine e sa vorbesti cu cineva in care stii ca exista raspunsuri. Ea era acest gen de om. Imi pare rau ca a plecat.
Sunt foarte curioasa cum este noul redactor sef. Primul editorial se gaseste aici

Ea este Elena Francisc.

Stateam si citeam commenturile lui Lorin pe Fotologul lui adica aici. Bag un copy paste al fragmentul care mi-a atras atentia.

e frumos mainz-ul cind nu ai nicio treaba, cu castile in urechi si o carte in mina.
stiu ca zimbetul asta relaxat pe care mi-l intoarce oglinda o sa dispara dupa prima zi de bucuresti, dar acum nu-mi pasa.

iaurt cu mac si martipan. doamne, ce deliciu.

din supermarket, cu 3 euro si maruntis – o conopida, gris gata facut, salata cu cascaval si sunca si o tona de maioneza, o chifla supradimensionata si o bere cu o aroma dubioasa, dar peste orice bergenbier.
e ieftin in germania.
daca esti vagabond.
poti sa traiesti din vinzari de sticle, ca pe vremuri in romania.

sentimentul asta de fericire deplina, mincind pe o banca, fara sa-mi propun sa fac nimic in orele, zilele urmatoare.
zen.

nu inteleg ce-i face pe oameni sa-si duca viata in spatele unui birou, marind vinzarile unui brand oarecare, visind la avansari si la cele 20 de zile de concediu din cele 365.

Lorin e prieten cu Panda, Panda care mi-a fost colega some time ago si am ramas prietene (ea e “vinovata” de intalnirea cu za boyfriend). Ne-am cunoscut la job. Eram un trio de succes, incluzandu-l de “rebelul fara cauza” (nu dau porecle si nume ca il stie lumea). Vroiam sa schimbam lumea, sa ne luptam cu sistemul in care lucram, sa schimbam perceptii…Well, ne-am cam prins ca nu e asa usor. De fapt, nu se putea. Toti 3 eram setati sa plecam si sa “pedepsim” sistemul. Cu toate rugamintile sefei noastre (un om extraordinar, am invatat foarte multe), eu am facut primul pas. Apoi a plecat Panda. Doar elementul masculin din trio a ramas. Din comoditate. Poate a fost mai bine ca ne-am despartit toti si ne vedem rar pe la party-uri. Mie mi se pare ca lucrul care ne-a tinut asa aproape a fost tocmai spiritul nostru rebel. Ce cliseistic suna!
Sunt un sclav al biroului, muncesc pentru niste branduri care m-au dezamagit. De fapt, unii oamenii care sunt in legatura cu ele m-au dezamagit. Cat de aiurea! Sa ai un bad trip despre un brand numai din cauza unor oameni cu care il asociezi. It’s so evil! Ce incantare am eu in viata numai stand la birou si lucrand pentru altii? What’s in it for me? (clasica replica a Elenei)