Mie imi trec prin minte o mie de ganduri. O gramada de fapt. Nu tin o lista.
Ma uitam la oamenii din jurul meu si ma gandeam cat de mult se schimba. In sens negativ multi. Muncesc din ce in ce mai mult si nu ne mai vedem deloc. Sau ne vedem si discutam de cat de mult stam la job. Sau ne prefacem ca nu ne mai cunoastem si nu ne mai salutam sau ignoram. Habar nu am. Nu sunt nici genul sa ma duc si sa bat obrazul omului “bai, m*ie, cand aveai nevoie de mine, ai stiut sa ma cauti”. Mi-e sila. Are tata dreptatea lui: sa n-ai niciodata incredere deplina in oameni. Uneori are asa mare dreptate.

Ca de obicei, imi gasesc lucruri de facut, altceva decat work.
Vineri am iesit sa vedem cutzii lui Flore. Mi-a placut foarte mutl cum si-a aranjat locul [mansarda viselor mele ]
Nu uitati, cutzii isi cauta un stapan iubitor. Dati un semn daca vreti unul din ei.

Sambata am iesit in prac in Herastrau sa ma intalnescu cu scumpa de Deedee si am mai stat la taclale cu trupa.

Noaptea a fost horror pentru ca scumpa a fost la fotbal si a facut insolatie. Avea niste dureri de cap horror dar a fost ok pana la urma.
Duminica: la piata!!!!! Pepene verde, legume, branza, carnita. Home: cooooking! Pe caldura aia am facut ciorba de perisoare, piure de cartofi, chiftelute plus o salata si o limonada delicioasa. Numai bine ca la ciorba am nimerit un ardei foarte iute si simteam cum iau toata foc dar a fost bun de tot.
Spre dupa-amiaza am riscat si am pus pe gratar o bucata telemea nesarata, cu rosii, ardei iute, masline cu chilli, rondele de ceapa rosie si blue cheese. Am mancat pe nerasuflate. Desertul: pepene rosu rece cu cu blue cheese. Yummy!

Deja mi-e foame. Again!

Replica mama acum 15 min: Mama, eu cred ca ai mancat ceva de pe jos cand erai mica; mare noroc ai uneori!
La capitolul noroc se inscriu:
- diverse accidente cu placa din care am scapat vie si traiesc
- diverse batai pe la gradinita – mai am doar cicatricile
- diverse actiuni pe munte – vezi “almost” septicemie acum 10 ani sau pierdut prin padure iarna
- diverse examene, teze si probe la bac/facultate – a fost “tot raul spre bine”
- diverse joburi, mai ales cea de jurnalist – mama e no.1 fan ale articolelor mele
- diverse excursii si tabere din care m-am intors sanatoasa si intreaga, nu ca alti prieteni/colegi
- diverse boli pe care le-am avut si am scapat la fel, vie
Eu cred ca am un inger pazitor care nu are vacanta…ca mine!
Dumnezeu e mare si vede tot, jur!

Ieri seara am gasit pe DC un documentar de pe TVR, dat anul trecut prin mai. Povestea pe scurt: in 1966, Ceausescu dadea Decretul 770 prin care erau interzise avorturile. De fapt Ceausescu isi dorea cresterea natalitatii si crearea “omului nou” (vezi Hitler). Din pacate, totul a dus la o drama nationala. Decreteii sunt copii nascuti in perioada respectiva (anii ‘66-’70).
Avortul a fost permis in prima faza doar pentru femeile care aveau deja 4 copii. Prin spitale la un moment dat icnepuse sa vina Militia si Securitatea sa ancheteze femeile daca si cine le-a efectuat intreruperea de sarcina. Anchetele de fapt erau interogatorii lungi, batai si testarea limitelor psohologice ale femeilor deja epuizate dupa efectuarea operatiunii. In documentar, una dintre asistente povestea cu lacrimi in ochi cum una din paciente a fost anchetata si batuta dar nu a spus cine i-a provocat avortul. Din pacate, pacienta a murit din cauza infectiei.
Daca la inceputul anilor ‘70 situatia economica era acceptabila, anii ‘80 au fost un lung sir de lipsuri si frustrari acumulate de populatie. Daca prin anii ‘70 mai puteai sa ai cat de cat grija de copiii impusi de partid, din anii ‘80 colapsul economic a facut viata din ce in ce mai grea. Toti stim cozile la paine, la lapte, la portocale (acolo ne-a prins pe noi Revolutia), panele de curent, apa rece si calda cu program…O, Doamne, ce vremuri am trait!
Se estimeaza ca din anul decretului si pana la Revolutie aproximativ 10.000 de femei au murit in urma avorturilor dubioase si facute in urma diverselor inventii traditionale. (Acum ceva ani citeam intr-o revista de femei ca o tinara intreba daca Pepsi e o metoda buna de contraceptie – acest mit este din acea perioada)
Stiu ca mama imi povestea la un moment dat ca inainte de 89, venea duba cu medicul ginecolog la fabrica si controla femeile lunar. Mama avea spate mult prea tare (gen tata) si a scapat intotdeauna de ele.
Pentru cine e curios, Evenimentul Zilei are un amplu material despre acest experiment social, aici

Citind ultimul post a lui Nihasa, m-a venit in minte imaginea bunicii mele.
Bunica mea este one of a kind. Cred ca e prima oara cand vorbesc despre ea.De fapt, vorbesc in fiecare zi despre ea insa nu-mi mai trezeste emotii. Why…well…Am fost preferata lui bunicu din toti nepotii.
Bunica are inca 8 frati. Unii dintre ei mai traiesc inca la tara in comuna Oancea, jud. Galati. In aceasta comuna Petru Rares a pus bazele unei localitatati pentru razesii lui (razesi = oameni liberi). Printre ei, 2 neamuri: Ichimestii, veniti din Ardeal, familie de preoti care nu vroiau sa se converteasca la catolicism si atunci au fugit (noaptea mergeau si ziua dormeau in scorburile copacilor sa nu-i gaseasca potera) si neamul lui Sarbu, veniti din Serbia, cu oile. Aceste 2 neamuri sunt baza familiei mele, Sarbu de partea lui strabunicu, Ichim de partea strabunicii. Strabunicu a murit la 96 de ani, punand usturoi toamna in vie. Strabunica a murit putin dupa ce m-am nascut eu, din cauza inimii. Toate femeile din familie au probleme cu inima.
Bunica s-a intalnit cu bunicu dupa razboi. Bunicu era din Basarabia si a fugit cu fratii lui in Ro. Cred ca unul dintre ei mai traieste la Remetea Mica. Cred…familia asta s-a destramat in cele 4 colturi ale lumii.
Strabunica si una din surori au fost deportate in Siberia si doar strabunica s-a intors. Bunicu a fost in timpul razboiului in marina militara dar a scapat cu viata si s-a casatorit cu bunica. Pentru ca nu a putut sa-si ia actele din Basarabia (terminase liceul bunicu, mare treaba la vremea aia), bunicu a fost sofer toata viata lui. O sa fac poze diseara sa va arat unul din carnetele lui cand mergea prin tara. Mi l-a lasat mie. Cu bunicu mergeam la librarie, la crashma, pe faleza, calcam in noroi si saracu spala sosetele ca-i facea scandal bunica. Imi aduc aminte de o duminica in care a pelcat de la biserica si ne-a prins ploaia. Am urcat pe o strada si mie imi alunecasera sosetele prin deschizatura sandalelor si faceam pleos pleos cu ele prin balti. Bunica era disperat ca racesc si ne face bunica shmotru. Asa s-a intamplat dar e una din cele mai frumoase amintiri. Bunicu imi lua masinute, prajitura Siret la care mancam glazura si ma vedeam cu pensionarii lui care-si aduceau nepotii la crashma.
Cand a murit, a murit de inima. Eram in casa, bunica uda ardeii din gradina si bunicu imi povestea ceva. I s-a facut rau, am strigat-o pe bunica, bunica a crezut ca fac glume. A murit pe drumul spre spital. Imi dau lacrimile pentru ca mi-e foarte dor de el.
Sincera sa fiu, dupa atatia ani cand m-au crescut bunicii mei, somehow o invinuiesc pe bunica pentru ca bunicu s-a imbolnavit. A fost dura si i-a pasat mai mult de biserica si de “mantuirea sufletului” decat de noi. Bunica mea a fost la Ierusalim in razboiul de 6 zile din Israel din anii 70. Dupa ce-a murit bunicu, aproape ca a plecat de tot acolo, in Tara Sfanta. Cam atunci s-a produs ruptura intre mine si ea. Eu nu am fost atasata de ai mei cand eram copil. De-abia dupa ce am plecat la Bucuresti, m-am apropiat de ai mei. Pana atunci, nu aveam nici o treaba cu ei. Doar bunicii existau pentru mine.
Well, pana in clasa a 7a, bunica a stat mai mult in Israel si la un moment dat a stat 3 luni in Elvetia. Mi-a fost foarte greu. Cand s-a intors, n-am mai recunoscut-o. Pana am terminat liceul, am avut numai meciuri cu ea. Nu aveam voie de ies in oras, nu petreceri, nu veneau prieteni la mine. Dupa ce am facut 18 ani, somehow a luat mama problema in brate si am fost la cateva petreceri. Buncia nu a stat de vorba cu mine; putea doar sa-mi faca morala crestina si sa ma certe ca nu veneam la biserica sau nu ma spovedeam sau citeam o carte sfanta sau ca port pantaloni si nu fuste.
In continuare sunt invinovatita de bunica mea pentru faptul ca am plecat la Bucuresti. Pe mama nu o accepta, eu sunt “fiul” risipitor care nu se va mai intoarce.
Acum 2 ani, bunica a suferit un atac vascular. Anul trecut in aprilie a incercat cineva s-o omoare. De Craciun a facut inca un atac. Casa e in paragina. Si eu si mama suntem “persona non grata” somehow. Singura concesie a fost de ziua mea cand m-a sunat dis de dimineata sa-mi spuna “La multi ani”. Nu ma mai inteleg deloc cu ea. Orice i-as spune, sta si plange dupa mine si o invinuieste pe mama ca am fugit la Bucuresti. Inteleg, e un om batran si bolnav…but…
I love my mum, really! E cea mai tare mama. Mama e pe cale sa innebuneasca pentru ca bunica o chinuie nervos de fiecare data cand o suna. E impotriva tatei, a lui frate-miu, a mea, a mamei, a tuturor. Mama o sa cedeze. De-asta exista abonament cu minute sa ma sune, sa-mi planga la telefon. De cate ori vine la Bucuresti, parca se schimba la fata. In bine. Sper nici eu si nici mama sa devenim ce-a devenit bunica. Si mi-am dat seama de anumite lucruri acum, cand am imbatranit. Se pare ca si eu, si mama mostenim caracterul lui bunicu. De-asta poate suntem si asa inadaptabile la societatea de azi.
Nu vreau sa ajung asa cand voi fi bunica. Nu merita oamenii din jur sa ajung asa.

New movie cu Jason Statham, “CRANK”.
Trailer de la Apple, aici
Din septembrie

Flore, cealalta jumatate din Khidja Clouds Society, are una bucata catel simpatic, Bambusica. Well, urmand cursul naturii, Bambusica a facut niste mici Bambusici in combinatie cu un cutzu simpatic de felul lui, pe jumatate Retriever. So, great puppies. Poze gasiti aici
Faceti si voi un bine si luati un puppy. They are incredibly cute.

Ascult Erick Sermon “Music”, I’m blogging, beau Silva neagra si tocmai am terminat de facut o salata cu sos de branza (feta+blue cheese) pentru scumpa mea.
Life is beautiful cand ai grija de micile tale placeri.
PS: poza e “de porc” dar nu am avut timp s-o setez klumea

Pentru ca Boo ma intreaba deja de 2 zile apropos de “sansa de a face ceva ce-mi place”, o s-o rog pe aceasta cale sa mai aiba nitica rabdare. oricum, orice alegere as face, trebuie sa fac niste sacrificii. Acum depinde ce vreau sa sacrific. Pentru ca eu ma simt super cu viata mea personala de acum, cu prietenii mei si cu stilul meu “boarder chic”.
PS: nou model de Vansi. Stiti ca aia cu patratele care-mi erau mari i-am vandut? Yupiii!