‘Blestemele’ lui Arghezi sunt ca focul viu in mintea mea in ultimele saptamani. Creste inima in mine aducandu-mi aminte cu cata bucurie citeam Arghezi, unul dintre putinii poeti pe care i-am studiat cu drag, eu nefiind un fan poezie (cat l-am urat pe Eminescu…si am dat bac-ul in anul Eminescu scriind, surpriza, despre Macedonski pentru ca asa ne-au picat subiectele la scris. La oral eu am tras ‘balada’ si Eliade…iarasi o bucurie).

Puteti sa cititi intreaga poezie aici.

Un ochi sa se stranga si sa te sugrume
Clipind de-amaruntul, intors catre lume,
Celalt sa-ti ramaie holbat si deschis
Si rece-mpietrit ca-ntr-un vis.
Cand ura te-neaca si-ti scanteie-n oase
Sa vrei peste mie, sa poti pan’la sase.
Necazul tau mare sa dea voce mica,
Sa urli, sa n-auzi, sa vezi ca ti-e frica.