Dragii mei cititori,

A stat blogul asta in paragina asa de mult timp…a venit vremea sa facem putina curatenie.

Ce se mai intampla la Londra? Ploua. E frig. Weekendul asta cica vine frigul polar peste noi si minune, o sa inghetam. Va fi scuza perfecta sa intarzie trenurile si sa aruncam vina pe polei. Sa nu credeti ca aici e lapte si miere. Scuza perfecta oficiala de pana acum este ca trenurile intarzie datorita frunzelor cazute pe sine. Beat that, CFR!!!

Ah, nu vreau sa fiu eu nemultumitul de la Londra dar as vrea sa incep sa va povestesc de diverse situatii de pe aici, mai mult sau mai putin absurde. Eu personal sunt norocoasa sa fiu aici, tinand cont de ce fac acum. Nu a fost usor, am muncit foarte mult si sper sa ma tina balamalele sa muncesc si mai mult. Dar nu vreau ca cine e acasa sa traiasca cu impresia ca gata, a venit la Londra sau oriunde in alta parte in Europa si i se intinde un covor rosu.

Vreau sa scriu lucrurile astea pentru ca am dat nas in nas cu romani care continua sa creada chestia asta. Nu vreau sa le schimb impresiile dar nici nu vreau sa credeti ca venind aici, o sa fie mai usor si viata mai buna.

Tot ce am am obtinut prin foarte multa munca. Poate chiar mai mult decat acasa. Cand toata lumea se prajea la soare in parc asta vara, subsemnata avea doua joburi in acelasi timp. Ziua are 24 de ore, sa le muncim pe toate, ce ziceti?

Lasati comentarii si intrebari. Imi propun sa scriu cam o data pe saptamana si sa povestesc. Chestiile fancy, poze si alte minuni cantatoare le gasiti pe Tumblr si pe Instagram. Ca e mai usor de postat acolo.

Truly yours,

Delice

De 3 saptamani sunt la Londra pentru un proiect. Desi nu ar trebui sa ma ingroape in munca si sa ma plimb si eu linistita sa ma bucur de oras, ploua. Nu proverbiala ploaie englezeasca ci ploaie torentiala. Ma trezesc dimineata sa plec sa ma plimb, pana sunt eu gata se pune un nor si incepe sa toarne.

Nici vremea de la Londra nu mai e ce-a fost.

Din seria ‘Delice incearca’, m-am gandit ca ar fi interesant sa va povestesc cum e treaba cu ultima pasiune, fotografia pe film. Eu sunt cel mai neinteresant om cand e vorba de fotografie pentru ca mie imi plac cladirile Cu un background acum ingropat in adancurile istoriei de wanna be arhitect, de cate ori plec pe undeva eu fotografiez cladiri. De aceea cine mi-e amic pe Facebook stie ca la mine o sa gaseasca o gramada de cladiri, interesante spun eu, plicticoase spun altii.

Treaba cu fotografia pe film a plecat de la un aparat Lomo imprumutat de colega mea din Singapore, plus un film Lomography Red Scale. Mi-a explicat ea cum e treaba cu setarile insa printr-un accident nefericit, mi-au facut muci filmul la developare. Sa-mi fie invatatura de minte. Lucru care m-a determinat sa stau vreo 3 saptamani pe net sa citesc pe forumuri despre fotografia pe film, de la uber cool Lomography stuff pana la cum sa-ti developezi singuri filmele. Nu am ajuns acolo insa, tinand cont ca la unele filme nu poti apela la developare automata, am o vaga senzatie ca in baia mea se vor intampla chestii interesante. Pam pam.

Ce am facut pana acum:

• am achizitionat una bucata camera Smena 8M de pe okazii.ro, cu 35 de lei. Aceeasi camera pe site la Lomography e 80 de euro.
• am achizitionat mai multe filme Fuji cu iso 100 expirate de vreo 9 ani, chestie care se vede pe fotografii. Mi-am luat si Kodak de 200 dar nu impresioneaza filmele.
• incerc sa invat setarile aparatului pentru ca Smena 8M e un aparat conceput pentru incepatori si ti se explica exact ca la prosti cum e treaba cu setarile.

Inca invat dar imi place pentru ca am facut deja 4 role si incerc sa-mi dau seama cat mai bine cum e cu setarile, iso, lumina, distanta focala…niste concepte total necunoscute pana acum.

London, Smena 8M

Domul din Frankfurt, Smena 8M

Skateri, Frankfurt, Smena 8M

St Paul's, London, Smena 8M

London Bridge Station, London, Smena 8M

Smena 8M, Fuji 100, Urban Delice

Galati, turnul de televiziune, Smena 8M, Fuji 100

Cred ca dam shut down la blog.

Cred ca sunt unul din cei mai incapatanati oameni pe care i-ai putea cunoaste vreodata. Un catar e mic copil pe langa mine. Nu ma vei convinge niciodata sa-mi schimb parerea decat cu argumente valabile, logice, puse la punct. Atunci m-ai convins.

Incapatanarea mea a fost motorul mea meu. Fie ca a fost legat de munca, fie ca a fost vorba de plecat, fie c-a fost vorba de viata mea emotionala, am fost un haos incapatanat si tot timpul tintind catre ceva, un fel de ‘iarba e mai verde la vecin peste gard si eu ma duc peste iarba lui’. De-as fi fost un cotropitor, damn, as fi parjolit tot in calea mea numai sa-mi ating telul.

Bun. Realitatea romaneasca nu are nevoie de incapatanati ca mine. Pentru ca astia ca mine nu cedeaza. Nu cedeaza cand li se spun prostii, cand se incearca sa li se bage cu forta idei, cand sunt atacati pe nedrept. Si astia ca mine nu dau cu pietre. Astia ca mine pana la un moment dat isi puneau capul la contributie sa se razbune. Pana cand mi-am dat seama de un lucru, perfect logic: de ce sa-mi folosesc eu energia sa ma razbun pe prosti, cand mi-as putea folosi energia sa imi fac mie viata mai frumoasa, departe de idioti?

Zilele astea am fost alaturi cu sufletul de Piata Universitatii. Nu am coborat in strada pentru ca daca s-ar fi intamplat ceva, stiu ca as fi regretat cumplit. Nu mi-am dat seama ce inseamna Romania decat dupa ce am plecat.

Tara asta nu e a mea. Schimbarea de care toata lumea vorbeste cu incapatanare nu se intampla pentru ca ea nu se vrea. Oamenii sunt prinsi intr-un fluviu de nepasare si nesiguranta a realitatii incat nu mai accepta schimbarea in adevaratul sens al cuvantului pentru ca nu stiu ce vor.

Am fost nascuta aici dar Romania la care cu incapatanare visez nu va exista niciodata. Sunt grupuri, grupulete, cercuri, cluburi care vor sa faca ceva, sa vina tineretul sa dreaga, sa facem sa fie bine. Pentru mine, Romania e tara din povestile bunicilor mei, din istoria familiei mele, din ce-mi povesteau parintii mei. Romania e tara pe care am vazut-o in atatia ani, e tara aia pe care o cuprinzi cu ochii sus la Cota 2000 si te gandesti ‘Doamne, ce frumos!’.

Tara aia e a mea. La ea o sa visez de cate ori o sa pun capul pe perna oriunde in lumea asta imi voi gasi linistea.

Tara pe care o vad acum nu e a mea si ma incapatanez sa cred ca va fi vreodata.

Mi-e sila de toata clasa politica din tara asta. Mi-e sila pana in maduva oaselor.

Sa va fie rusine!

I-as da foc in fata mea!

Eu mai am niste accese ascunse de speranta, speranta ingropata adanc atunci cand vine vorba de Romania. Tot mai cred ca schimbarea e posibila.

Da’ ma insel amarnic.

Postul asta e valabil in orice context legat de Romania. Ca sunt alegeri, ca sunt protestatari la Universitate, ca oameni, ca politica, ca vecini, acum 10 ani, acum 10 minute.

Afirmatia e valabila 100%.

Multi bloggeri au preluat traditia asta ‘established’ cu comentariile alora de-ti ajung pe blog insa putini s-au mai tinut de ea.

Pe mine ma bucura sa ma uit la datele de trafic pentru ca de multe ori ai asa niste epifanii legate de ce mai intreaba lumea pe Google de ajung la tine in ograda.

• about new year bullshit – amen to that
• cand is pastile anu asta  – mno, nu stiu dar sigur daca dai Google dupa Calendar Ortodox, dai de ce trebuie
• cum sa mori in bucatarie – simplu, iei un cutit si aluneci in el pe gresia uda.
• ce vreau sa fac in 2012 – Google Atotputernicule, ajuta-ne pe noi pacatosii!
• este bine sa visezi – idem
• divagam – bine zis
• panica de moment – sariti, baaaaa!
• stickul de rds functioneaza in uk? – NU (ia de pe amazon un stick in care bagi un SIM + un pachet de date de la orice provider de telefonie mobila; se cheama ‘pay as you go’ in UK)
• yelow card de student asigurare medicala – DA E OBLIGATORIE IN UK. E din vara lui 2011 bagata treaba asta, nu aveti cum sa scapai de ea, costa cateva sute de lire. Nu va luati dupa mintea unora ca e ‘optionala’, faceti-o.
• yellow student card merge la metrou – n-am inteles. Daca vrei reducere la metrou la Londra, trebuie sa aplici pe site la TFL, sa iti iei Oyster Card de student, dai 10 lire, aplicatia aia ajunge la tine la scoala, aia o aproba dupa ce te verifica de esti student si dupa aia iti vine cardul cu reducere.

Intrebari, altcineva?

Cica la 30 de ani ai destula minte ca sa iti dai seama ca nu exista Mos Craciun, sa nu crezi in minuni si sa pretinzi ca esti destul de matur cat sa pretinzi ca stii ce vrei de la tine, de la cei din jur si de la viata.

Eu mi-am dat seama de ceva: minunile nu se intampla in Romania.

Am venit cu un licar de speranta in tara, unul mic mic, minuscul si mi-am zis ca totusi BINELE INVINGE.

Ba pe dracu.

Nu exista minuni.

Va mai aduceti aminte de lista mea in 12 puncte?

Uite ca anul asta o fac din nou, 12 puncte pentru 2012. Ca am senzatia ca anul trecut m-am indepartat de la scopul si durata listei si mi-e cam rusine. Nu ca n-as fi avut chestii mai importante gen disertatie, job, permis de munca de luat…dinastea, bagatele.

Primul lucru de facut: agenda noua. Pentru un papetarie freak precum sunt eu, un carnet nou e calea spre succes.

Ce-am zis acum 2 ani am facut. Am indeplinit lista cu 12 puncte. Din lista de 2011…am indeplinit cam jumatate, ce-i drept. Ba mai bine 40%.

• am zis ca iau pastile cu ulei de peste pentru memorie: fix in anul cand aveam mai multa nevoie, nu le-am luat. Inca sunt in termen, le iau de la 1 Ian, cu vitamina C. Ca mi s-a facut rau
• mai putin Nike, fara Converse, mai mult Vans: o singura pereche de Nike-uri anul asta, nimic Vans dar multe perechi de Pointer. Porc ce sunt, daca erau la 10 lire perechea, cum naiba era sa-i las acolo?
• mai multe rochii: mda, sa zicem ca ne-a iesit partial. Am purtat rochie scurta pentru prima oara in foarte multi ani. Foarte multi ani. Si la un concert Mda, la Londra, ca in Bucuresti n-as avea curaj decat daca m-as invarti doar cu masina.
• mi-am luat multe basicuri, fara tricouri printate, multe inele si mi-am mai protejat spatele deci more backpacks for me
• nu m-am apucat de germana, nu m-am apucat de cursurile de gatit, nu am invatat sa inot. Scuza mea e, desigur, disertatia care mi-a mancat 8 luni din anul 2011.
• am facut o tona de poze si mi-am luat prima camera pe film, o Smena 8M din anii 80. Daca imi voi misca fundul lenes, o sa le si scot anul asta sa vad ce isprava am facut.

Ce mi-a reusit in 2011 si era pe lista neoficiala:

• am terminat un master la Londra care mi-a mancat sufletul si noptile dar am invatat in anul asta cat n-am invatat din liceu (chapeau profesorilor incredibili pe care i-am avut in Galati). Scoala englezeasca prin care am trecut eu, profesorii mei, toate lucrarile pentru care a trebuit sa fac research m-au pregatit pentru ce vreau sa fac mai departe. Nu stiu daca toata viata dar niste ani buni stiu ce vreau sa fac.
• am castigat o mana de prieteni. Am pierdut o alta mana de prieteni de care nici nu mai vreau sa aud.
• am invatat la joburile pe care le-am avut in UK incredibil de multe lucruri nu numai profesional cat si emotional, legat de oameni si de munca in echipa. Aia pe bune cand stii ca te poti baza pe omul de langa tine.
• mi-am facut in sfarsit lista cu lucrurile pe care le urasc din suflet in Romania si o lista mult mai scurta cu lucrurile pe care le iubesc la Romania.
• m-am descurcat cu incredibil de putini bani.

Care-i lista pe 2012:  tot 12 puncte doar ca de data asta implica 12 puncte de hartogaraie pe care trebuie sa o rezolv si pe care n-o expun public. Dar voi mentiona cateva de care trebuie sa ma tin cu dintii:

• miscare, sport, orice: nu conteaza ca nu invat sa inot dar vreau sa ma misc mai mult.
• da, uleiul de peste revine. A face 30 de ani e cam ciudat, mai am jumatate de an pana la 31, credeti ca memoria asta mai e ca la 18 ani?!?!!
• sa port mai multe camasi: scuza cu calcatul e jalnica, ar fi trebuit s-o vedeti pe Diana cum calca haine asta vara. Arta!
• si cam atat.

Serios acum, nu-i frumos sa pui pe lista chestii de care chiar sa te tii? M-am prins ca asta e calea succesului intru  indeplinirea listei: o lista scurta si concisa are mai multa sanse sa fie rezolvata decat un sir lung de promisiuni desarte.

QED